Era haosului
O parte din naţiunile puternice le-au cucerit pe cele mai slabe şi le-au subjugat locuitorii. Succesul lor era bazat pe faptul că liderii lor îşi transformaseră corpurile folosind puterea runelor. Ei se considerau o rasă superioară, predestinată să conducă lumea, fiind cunoscuţi sub numele de "Demoni".
Între superioritatea afirmată de demoni şi slăbiciunea oamenilor obişnuiţi s-a format o prăpastie din ce în ce mai mare, şi astfel a apărut dorinţa în sufletele oamenilor de a-i distruge pe aceşti demoni. Însă acest lucru nu era posibil, deoarece umanitatea nu-şi vindecase rănile provocate de războiul lui Balanzasar, iar o parte din oameni erau prea speriaţi de demoni ca să-i înfrunte. Ca urmare, demonii au avut autoritate completă în această epocă.
Dar discordia şi neîncrederea exista şi între demoni. După ce toate naţiunile au fost subjugate, a izbucnit un nou război, de data aceasta între demoni. Numai că acum nu mai existau dragoni sau Elemente care să-i oprească. Iar teroarea absolută pe care au dezlănţuit-o asupra lumii a dus la formarea unei alianţe formată din toţi oamenii şi naţiunile acestora. Şi un plan de a scăpa de demoni urma să fie pus în curând în aplicare.
Antichitatea - Marea Exilare
Această a alianţă a creat o sferă magică ce a fost denumită "World of the Void", apoi au construit portaluri către aceasta în fiecare dintre zonele dominate de către demoni.
A urmat un război, cunoscut drept "Marea Exilare", pe care alianţa l-a extins pentru a atrage demonii lângă portaluri. Unul câte unul şi cu mari sacrificii din partea oamenilor, demonii au fost forţaţi să părăsească lumea prin intermediul portalurilor, care ulterior au fost închise.
Metoda folosită nu mai este cunoscută, dar a funcţionat. Puţinii demoni care au supravieţuit şi-au pierdut puterile şi au fost forţaţi de oamenii care îi vânau să dispară în umbră.
Preţul acestui ultim război a fost imens. Numai o zecime din umanitate a supravieţuit şi numeroase valori culturale au dispărut în istorie împreună cu demonii.
























