“Canionul Dustdevil”
Canionul este împărţit într-o jumătate inferioară şi una superioară de râul Ikaoils, ceea ce în limba veche înseamnă "cărarea şerpuitoare".
Satul "Storm Reach", care idolatrizează un totem în formă de uliu, şi-a dus existenţa aici vreme îndelungată. Această zonă e cunoscută pentru prezenţa "Puterii Vântului".
O naţiune foarte evoluată a trăit aici pe vremea vechilor Tărâmuri. Conducătorul acestei naţiuni era obsedat în avansarea cunoştinţelor despre folosirea runelor. Cu abilităţile lor, au folosit ampla putere mistică a vântului .
“Fortăreaţa Obsidian”
În urmă cu aproape 40 de ani, o companie de comerţ al oţelului şi-a clădit o tabără în Canionul Dustdevil. La început, această tabără a fost doar o mică aşezare care asigura suficient spaţiu prospectorilor şi mercenarilor care protejau caravanele.
Mai târziu, au construit fortificaţii de apărare în jurul taberei din cauza încleştărilor cu "Storm Reach". În urma unei victorii importante asupra războinicilor "Storm Reach" şi izgonirii lor din această parte a Văii, liderul lor a ridicat un zid veritabil în amintirea acestei victorii.
Folosind această fundaţie, ei şi-au extins Fortăreaţa încetul cu încetul. Având în vedere nevoia companiei de a se lupta cu barbari, de a proteja străzile şi avanposturile din Înălţimile Ystra, au început să antreneze mercenari excelenţi.
“Marea Mină”
Aproape de "Fortăreaţa Obsidian", călătorii pot găsi o mină care a fost creată de oameni. La început suprafaţa era bogată în depozite de minereu, care a dus ulterior la săparea "Marelui Tunel", "Tunelului de Sud-Vest şi "Tunelului Abrupt".
Depozite bogate de minereu pot fi găsite în continuare, deşi s-ar putea să fie greu de ajuns la ele, având în vedere că şopârle şi păianjeni şi-au stabilit cuibul aici.
























