Munţii Urlători (Howling Mountains)
Numele sumbru dat acestui lanţ muntos nu se datorează peisajului plăcut, ci faptului că în trecut a fost locul de întâlnire pentru mai mulţi demoni de rang minor, iar zona cunoscută drept Movila (Barrow) a fost casa multor hoarde de bestii sălbatice.
În anumite nopţi, acestea ţineau ritualuri bizare în interiorul formaţiunilor din piatră ale Movilei. Din cauza strigătelor care le acompaniau, zone a fost mai târziu numită Munţii Urlători. În urmă cu câţiva ani, Consiliul Varanasului şi Ochiul Înţelepciunii au curăţat în repetate rânduri zona, folosind fie magie, fie forţa armelor.
Când primii oameni au decis să se stabilească aici, niciunul din urletele care străbăteau în trecut valea nu mai putea fi auzit. De atunci, călătorii şi aventurierii văd Munţii Urlători ca un câmp deschis, ce poate fi acoperit dintr-o singură privire. Piscurile înconjurătoare şi formaţiunile ascuţite din piatră pot totuşi să creeze o senzaţie ciudată de discomfort.
Valea Ascunsă (Hidden Valley)
Valea Ascunsă şi-a primit numele mulţumită amplasării ei discrete, această depresiune fiind înconjurată de munţi semeţi din toate părţile.
De aceea, Valea Ascunsă nu a fost descoperită decât după ce ghilda de aventurieri "Silvershadow" a pornit să găsească noi surse de apă. În apropierea unuia dintre izvoare au fost descoperite şi minereuri, iar pentru a le exploata, Consiliul Varanasului a fondat Colonia Pionierilor.
Colonia Pionierilor (Pioneer's Colony)
În peisajul idilic al Munţilor Urlători, Consiliul Varanasului a construit un aşezământ. Înconjurată de un lac cu apă cristalină, o cascadă pitorească, păduri mândre şi cantităţi importante de minereu, Colonia Pionierilor este bogată în materii prime şi frumuseţe.
O mină de dimensiuni reduse aflată în vestul oraşului este cea mai nouă zonă de excavare din regiune. După ce au apărut din senin numeroase creaturi în formă de ciupercă, ghilda "Silvershadow" a trimis numeroşi tineri aventurieri să rezolve problema şi să ajute operaţiunile de extragere a minereurilor, pentru ca regiunea să prospere.
























