1 2

Ornamente şi Obiecte Magice

Pe lângă echipamentul de bază, aventurierii mai au acces la inele, amulete, cercei şi talismane. Aceste obiecte oferă adeseori rezistenţe adiţionale sau bonusuri, iar fiecare clasă poate purta ornamente fără vreun fel de restricţie.

Mâncare şi Poţiuni

Când cineva e bine hrănit, poate lupta mult mai bine. Un aventurier care a mâncat nişte peşte delicios sau pâine va primi un bonus pentru o perioadă limitată.

În plus, jucătorii pot cumpăra poţiuni magice de la Alchimişti, licori ce pot regenera viaţa sau mana mai repede. Acestea sunt esenţiale în timpul luptelor, dar sunt şi consumate foarte repede în timpul aventurilor mai dificile.

O reînnoire a stocului într-un sat apropiat este chiar recomandată, dar cineva care învaţă să gătească sau să creeze poţiuni poate să-şi improvizeze un stoc propriu.

Atribute şi Rune

Nimic nu este veşnic şi oricine îşi preţuieşte echipamentul trebuie să se asigure că durabilitatea acestuia nu scade prea mult, altfel va deveni nefolosibil. De aceea, o vizită periodică la un fierar este o idee bună.

Obiectele au un sistem de clasificare, cele de nivel ridicat fiind puternice, dar şi destul de (sau foarte) rare. Unele obiecte pot să aibă proprietăţi magice, pe lângă diversele atribute cum ar fi Înţelepciune (Wisdom), Dexteritate (Dexterity) sau Forţă (Strength), sau chiar şi o putere de atac şi defensivă îmbunătăţită. Altele oferă purtătorului rezistenţe speciale, cum ar fi protecţie împotriva focului sau apei.

Alte echipamente pot avea unul sau mai multe sloturi care pot fi folosite pentru a valorifica puterea runelor. Atenţie însă, rangul runei nu poate să depăşească rangul echipamentului.

Bonusuri adiţionale pot fi obţinute prin folosirea cristalelor magice care pot fi aplicate asupra armelor, armurilor sau accesoriilor. Cristalele împuternicesc obiectele şi le adaugă atribute benefice.

Mai mult, această putere poate fi adăugată de mai multe ori pentru a creşte nivelul ei şi a dobândi chiar o aură strălucitoare. Cu toate acestea, succesul nu e garantat - câteodată nu se întâmplă nimic atunci încerci şi dacă ai ghinion, puterea unui obiect poate chiar să şi scadă.

Negustori

Ar trebui de asemenea să verifici dacă echipementul este bun pentru clasa şi nivelul tău.

Echipamentul inutil şi multe unelte cărate înapoi după o aventură pot fi transformate în aur strălucitor la un negustor.

Pot fi găsite chiar şi case de licitaţii în Taborea, unde obiectele pot fi vândute altor jucători. Acesta e locul ideal pentru artizani care pot crea echipament deosebit şi care vor să obţină un profit substanţial pentru munca lor.